INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   01.06.2012 Programul Operational Regional (POR) etapa I

Data de 01.06.2012 reprezintă încununarea unui efort susţinut de aproape trei ani de zile al mai multor insituţii publice şi locale. Vorbim despre colaborarea dintre Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bucureşti – Ilfov, Primaria Generală a Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov.

Prin modernizarea parcului cu autospeciale și totodată înlocuirea progresivă a celor care au depășit durata de funcționare se urmărește creșterea gradului de siguranță pentru cetățenii Municipiului București, prin reducerea timpului de răspuns și eficientizarea intervențiilor.

Programul de achiziţie a mijloacelor tehnice de intervenţie moderne a ajuns, la data menţionată anterior, într-un moment încarcat de satisfacţii pentru toţi cei implicaţi – intrarea în serviciul operativ a unui număr de 15 autospeciale, astfel:

o autospecială CBRN Mercedes Benz 816 D cu remorcă auto PANCAR;

cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă Volvo FLL de capacitate mică (2000 de litri de apă);

patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă Volvo FMX 420 de capacitate medie (5000 de litri de apă);

o autospeciale de lucru cu apă şi spumă Volvo FMX 460 de capacitate marita (9000 de litri de apă);

o autospecială pentru descarcerări grele Iveco Eurocargo;

patru autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordare a primului ajutor Opel Movano

Continuarea programului s-a materializat prin predarea către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Municipiului București a altor autospeciale, după cum urmează:

o autospecială centru de comandă și control pe șasiu MAN TGS 18320 4×4 BN, împreună cu echipamentele de comunicații aferente

trei ambulanțe smurd tip B

trei ambulanțe smurd tip C

o autospecială pentru intervenție la dezastre, accidente colective și calamități

Autospecialele de medie capacitate prezintă capabilități foarte bune pentru stingerea incendiilor în mediul urban, cu străzi aglomerate sau înguste, ce nu permit accesul autovehiculelor cu dimensiuni de gabarit mare, punându-se accentul pe deplasarea rapidă și realizarea în timp scurt a dispozituvului de intervenție.

Deşi nu este vorba decât despre analizarea unei etape dintr-un proces solicitant şi de lungă durată – întinerirea parcului auto al ISUMB, se poate afirma cu încredere că, începând cu jumătatea anului 2012, locuitorii capitalei şi ai zonelor limitrofe deja se pot simţi mai în siguranţă.

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact