INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII”  BUCUREȘTI-ILFOV

 

   10 ani SMURD București

În contextul împlinirii unui deceniu de activitate a SMURD București, vă invităm să participați la evenimentul organizat în data de 14 mai a.c., începând cu ora 10:30, la sediul ISU București-Ilfov din Calea 13 Septembrie nr. 135. În cadrul activității va fi prezentată o retrospectivă a situațiilor de urgență complexe gestionate de echipajele SMURD, precum și tehnica de intervenție specifică acordării asistenței medicale de urgență.
15 mai 2008 reprezintă debutul SMURD București pe cale rutieră, moment în care intră în intervenție primele echipaje de prim ajutor. În cei 10 ani de existență, echipajele SMURD au participat la un număr de 599.326 situații de urgență, sute de mii de persoane fiind asistate medical.
În toată această perioadă, zilnic s-au depus eforturi considerabile pentru dezvoltarea și perfecționarea SMURD București, prin pregătirea pompierilor paramedici, a cadrelor medicale și prin diversificarea tehnicii de intervenție, iar progresul se reflectă în statisticile înregistrate în fiecare an. Scopul acestor acțiuni este de a asigura intervenția promptă și profesionistă în cazul producerii unor situații de urgență care au drept urmări victime din rândul oamenilor.
Raportat la anul de debut 2008, în anul 2017 numărul de intervenții gestionate de echipajele SMURD în București și Ilfov a crescut cu peste 400%. În momentul de față se regăsesc în serviciul operativ: 7 motociclete, 6 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 6 unități terapie intensivă mobilă, 3 autospeciale pentru intervenția la dezastre și accidente colective, 20 echipaje de descarcerare și 40 echipaje de prim ajutor.
În următoarea perioadă, vor fi organizate următoarele activități deschise publicului:
• 15 mai, intervalul orar 10:00-17:00, Ziua Porților Deschise în toate subunitățile operative ISU București-Ilfov.
• 15 mai, în cadrul Centrului Comercial din Bulevardul Vasile Milea nr.4 (AFI Cotroceni), va fi organizat un atelier în cadrul căruia vor fi prezentate principalele măsuri de prim ajutor.
• 16-18 mai, Caravana SMURD va fi prezentă în București, la evenimentul Black Sea Defense & Aerospace 2018, organizat la ROMAERO.
Toți cei care doresc să se familiarizeze cu principalele măsuri de prim ajutor, precum și cu măsurile de prevenire a situațiilor de urgență (cutremur, incendiu, inundație) sunt așteptați la activități.

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact