INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII”  BUCUREȘTI-ILFOV

 

   EXERCIȚIU CUTREMUR

În zilele de 20 și 21 martie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov desfășoară un exercițiu pentru verificarea capacității de răspuns în cazul producerii unui seism. Exercițiul se va desfășura cu forțe în teren pentru gestionarea unor situații de urgență la obiective din Capitală și județul Ilfov.  Acțiunile vor avea loc în trei locații, la construcții cu diferite destinații (sală de spectacole – Sala Palatului, instituție publică – Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară, fostă platformă industrială – Bd. Theodor Pallady nr. 50, sector 3).

 

În aceste condiții, vor fi puse în aplicare procedurile de lucru aferente situațiilor tactice, care implică:

  • executarea recunoașterilor în zonele afectate în scopul stabilirii măsurilor de protecție și intervenție;
  • căutarea-salvarea persoanelor surprinse sau afectate de seism și acordarea primului ajutor medical;
  • asistență medicală de urgență;
  • transportul răniților la structurile medicale pentru acordarea de asistență specializată;
  • identificarea clădirilor distruse/avariate;
  • stingerea incendiilor;
  • prevenirea producerii de pierderi complementare ca urmare a avarierii clădirilor, instalațiilor de apă, gaz, electricitate;
  • limitarea/înlăturarea urmărilor exploziilor și a avariilor grave survenite la rețelele de asigurare cu energie și utilități;
  • căutarea persoanelor dispărute.

 

Verificarea modului de acțiune în cazul unui seism se realizează periodic, pentru pregătirea efectivelor proprii și în regim integrat cu celelalte entități responsabile în asigurarea managementului situațiilor de urgență.

Prin modul de alertare succesivă a resurselor și de amplasare a acestora în spațiul public există posibilitatea de a crea disconfort populației, motiv pentru care îi asigurăm că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.

 

 

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact