INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Exercițiu „Descarcerarea persoanelor prinse sub garnitura de tramvai”

Astăzi, 03 aprilie 2018, a avut loc activitatea de prezentare a tehnicilor și tacticilor de intervenție utilizate de pompieri pentru descarcerarea persoanelor prinse sub garniturile de tramvai. Acțiunea de pregătire a pompierilor are loc în contextul în care, anual, la nivelul municipiului București peste 20 de persoane sunt implicate în accidente cu mijloace de transport în comun (tramvaie). Totodată, particularitățile constructive ale tramvaielor (gabarit mare, greutate, racordarea la rețeaua electrică, accesul dificil în partea inferioară a vehiculului) necesită o altfel de abordare în ceea ce privește siguranța salvatorilor, extragerea victimei și stabilizarea tramvaiului.

 

Scenariul exercițiul a presupus una dintre cele mai întâlnite situații în care o persoană lovită de tramvai este prinsă în partea din față a vehiculului, iar pentru extragerea acesteia este nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. La exercițiu au participat echipaje de descarcerare și prim ajutor  din cadrul ISU București-Ilfov, personal de intervenție din cadrul  RATB și personal medical UPU SMURD București.

 

Echipajul de descarcerare împreună cu personalul RATB au acționat pentru crearea spațiului necesar extragerii victimei prinsă sub tramvai, iar echipajul de prim ajutor, coordonat de un medic din cadrul UPU SMURD București, a stabilizat victima și i-a acordat primul ajutor.

 

Exercițiile au început în data de 13.03.2018 și vor continua până pe 12.04.2018, timp în care toate echipajele de descarcerare de la nivelul București-Ilfov vor trece prin această etapă de pregătire.

Pregătirea pompierilor și perfecționarea procedurilor de intervenție reprezintă o preocupare permanentă în activitatea zilnică și au ca unic obiectiv siguranța cetățenilor.

Exercițiu

Astăzi, 03 aprilie 2018, a avut loc activitatea de prezentare a tehnicilor și tacticilor de intervenție utilizate de pompieri pentru descarcerarea persoanelor prinse sub garniturile de tramvai. Acțiunea de pregătire a pompierilor are loc în contextul în care, anual, la nivelul municipiului București peste 20 de persoane sunt implicate în accidente cu mijloace de transport în comun (tramvaie). Totodată, particularitățile constructive ale tramvaielor (gabarit mare, greutate, racordarea la rețeaua electrică, accesul dificil în partea inferioară a vehiculului) necesită o altfel de abordare în ceea ce privește siguranța salvatorilor, extragerea victimei și stabilizarea tramvaiului.Scenariul exercițiul a presupus una dintre cele mai întâlnite situații în care o persoană lovită de tramvai este prinsă în partea din față a vehiculului, iar pentru extragerea acesteia este nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. La exercițiu au participat echipaje de descarcerare și prim ajutor din cadrul ISU București-Ilfov, personal de intervenție din cadrul RATB și personal medical UPU SMURD București.Echipajul de descarcerare împreună cu personalul RATB au acționat pentru crearea spațiului necesar extragerii victimei prinsă sub tramvai, iar echipajul de prim ajutor, coordonat de un medic din cadrul UPU SMURD București, a stabilizat victima și i-a acordat primul ajutor.Exercițiile au început în data de 13.03.2018 și vor continua până pe 12.04.2018, timp în care toate echipajele de descarcerare de la nivelul București-Ilfov vor trece prin această etapă de pregătire.Pregătirea pompierilor și perfecționarea procedurilor de intervenție reprezintă o preocupare permanentă în activitatea zilnică și au ca unic obiectiv siguranța cetățenilor.

Publicată de ISU Bucuresti-Ilfov pe 3 Aprilie 2018

Exercițiu pentru descarcerarea victimelor surprinse sub tramvaie

Publicată de ISU Bucuresti-Ilfov pe 3 Aprilie 2018

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact