INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII”  BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Recrutare voluntari etapa a IV-a

BULETIN INFORMATIV
O nouă etapă a programului de voluntariat „Salvator din pasiune”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov (ISUBIF) desfășoară, în perioada 01-15.02.2019, cea de-a patra etapă de recrutare a persoanelor care doresc să devină voluntari în cadrul instituției noastre.
Doritorii își pot depune dosarele de înscriere, de luni până vineri, în intervalul 08:00-16:00, la sediul ISUBIF situat în Calea 13 Septembrie nr. 135.
De la debutul programului și până în prezent, peste 200 de voluntari, care au parcurs ședințe de pregătire teoretică și practică, urmate de susținerea unor examene, își desfășoară activitatea alături de pompierii profesioniști.
Aceștia fac parte din echipajul ambulanțelor SMURD și participă, alături de paramedici, la intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat.
Detalii privind condițiile de înscriere, dar și cuprinsul dosarului de recrutare, pot fi obținute accesând prima pagina a site-ului www.isubif.ro, secțiunea Vreau sa fiu voluntar (www.isubif.ro/local/voluntariat/)
Solicitările privind înscrierea în programul de voluntariat „Salvator din pasiune”, vor fi transmise pe adresa de e-mail: contact@isubif.ro

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact