INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII”  BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Rezultatul controalelor inopinate la cluburi

Ca urmare a celor 52 de controale inopinate efectuate de ISU București-Ilfov, în zilele de 11 şi 12 noiembrie, la obiective cu afluenţă de persoane din categoria cluburi şi discoteci, au fost aplicate 49 de amenzi, în cuantum de 77.000 lei.
Totodată, inspectorii de prevenire au constatat 198 de deficiențe, iar la solicitarea acestora, 11 neconformități au fost înlăturate pe durata controlului.

Principalele nereguli identificate în teren au constat în: exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni/improvizaţii, neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, blocarea/reducerea gabaritului căilor de evacuare.
Acțiunile au fost desfășurate în colaborare cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Reamintim faptul că persoanele care deţin construcţii şi amenajări ce funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu vor putea obţine acest document până cel târziu 30 iunie 2017
Până la data obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu rămâne în exclusivitate beneficiarilor investiţiilor.

Totuşi, pe timpul controalelor de prevenire, personalul ISU poate opri funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor dacă constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, conform criteriilor stabilite prin H.G.R. nr.915/2015.
Aceste acțiuni vor continua în perioada următoare, având în vedere afluxul ridicat de persoane care frecventează cluburile și discotecile în perioada sărbătorilor de iarnă.
http://isubif.ro/local/prorogare-termen-de-obtinere-autorizatie/

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact