INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII”  BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Salvatori în noaptea de Înviere

Inspectorul șef al ISU B-IF, colonel Orlando Șchiopu, i-a felicitat astăzi pe cei trei pompieri care, aflați în timpul liber la slujba de Înviere, în incinta bisericii din Aleea Parva,  au intervenit pentru salvarea unui bărbat de 65 de ani aflat în stop cardio respirator.

Cei trei pompieri, plt. maj. Niță Florin, plt. maj. Nica Florea (Detașamentul 13 Septembrie) și plt. maj. Ciolăneșteanu Iulian (Grupul Special de Salvatori) ne reprezintă cu cinste datorită inițiativei umane pe care au avut-o, dincolo de latura profesională de salvatori. Aceștia au dovedit încă o dată că încrederea pe care comunitatea ne-o acordă se bazează pe devotamentul nostru, dovedit în decursul multor ani de misiuni și intervenții. Pentru atitudinea lor, inspectorul șef a dispus recompensarea celor trei pompieri, conform statutului cadrelor militare.

 

 

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact