INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Intervenții și misiuni în perioada 12-13.01.2021

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 12-13.01.2021

 În perioada 12.01.2021, ora 06:00 – 13.01.2021, ora 06:00, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov au intervenit pentru gestionarea a 288 situații de urgență, produse în municipiul București și în județul Ilfov.

Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 245. În perioada menționată am intervenit pentru stingerea a 6 incendii și pentru soluționarea altor 37 de solicitări (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții etc), respectiv 87 cazuri în care au fost implicate persoane infectate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).

Un eveniment mai deosebit a fost semnalat în jurul orei 21:30, pe calea Plevnei, unde a fost semnalată, prin apel la numărul de urgență 112, căderea unui copac de mari dimensiuni, pe carosabil și pe un autoturism, blocând calea de rulare către pasajul Basarab. La fața locului a acționat  o autospecială cu drujbă pentru îndepărtarea copacului.

În cursul  zilei de 12.01.2021, ISU București-Ilfov a remis prin sistemul Ro-Alert, mesaje pentru informarea populației, din localitatea Ciorogârla,  județul Ilfov, privind ordinul de carantinare zonală, timp de 7 zile începând cu data de 12.01.2021, ora 05:30.

(https://if.prefectura.mai.gov.ro/comuna-ciorogarla-reintra-in-carantina-incepand-cu-data-de-12-01-2021-ora-0530-pentru-o-perioada-de-7-zile/)

Tot în această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ, împreună cu reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control, au desfășurat o serie de activități specifice pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, astfel: un control de prevenire și o verificare la operatorii economici. În urma acțiunilor desfășurate a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 10000 lei.

Totodată, reamintim că a fost operaționalizată platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, care poate fi accesată la acest link: https://vaccinare-covid.gov.ro/

 Buletin informativ intervenții 12-13 ianuarie 2021 ISUBIF

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact