INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Acțiuni preventive și de control

BULETIN INFORMATIV

Acțiuni preventive și de control desfășurate de ISUBIF

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a desfășurat, în perioada 13-24.12.2019 , 45 de controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 105 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 111.500 lei.

Acțiunile de control s-au desfășurat la obiective cu un flux ridicat de persoane, în incinta centrelor comerciale și la alte clădiri în care se desfășoară activități cu public numeros.

Pe lângă acțiunile de control, inspectorii de prevenire au exercitat și atribuțiile de îndrumare, în sensul că au evidențiat unele deficiențe punctuale, care au fost soluționate pe durata controlului.

Totodată, instituția noastră a emis 42 de acorduri pentru comercializarea în spații special amenajate a obiectelor artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice.

În perioada următoare acțiunile de control vor continua și la alte categorii de construcții și amenajări, pentru prevenirea producerii unor situații de urgență.

Atragem atenția organizatorilor de evenimente cu aflux de persoane asupra principalelor aspecte pe care aceștia trebuie să le aibă în vedere, respectiv:

  • respectarea capacității maxime de utilizatori ai spațiului în care se desfășoară evenimentul;
  • asigurarea măsurilor privind evacuarea utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență;
  • asigurarea funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;
  • instruirea personalului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și care asigură intervenția la locul de muncă.

Buletin informativ activitati preventive si de control

24.12.2019

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact