INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Campania „Nu încărca butelia la stația GPL!”

Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, desfășoară campania de interes public „Nu încărca butelia la stația GPL!”, ca urmare a vulnerabilităților identificate în rândul populației, în ceea ce privește cunoașterea riscurilor la care este expusă în situaţia în care apelează la încărcarea buteliilor de aragaz de la SKID-urile auto.

Necesitatea derulării campaniei se fundamentează pe situațiile înregistrate la nivel național, evenimente care s-au soldat cu pierderi de vieți omenești, răniri sau pagube materiale însemnate.

Formarea comportamentului preventiv și culturii de securitate în rândul populației constituie un obiectiv prioritar, acest deziderat putând fi realizat doar prin acțiuni informativ-preventive susținute și derulate pe o perioadă îndelungată.

În acest sens, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat a întreprins demersurile necesare pentru obținerea din parteaConsiliului Național al Audiovizualului (CNA) a recomandărilor specifice către radiodifuzori și televiziuni pentru sprijinirea difuzării celor două spoturi (audio și video) aferente campaniei.

În urma analizării materialului transmis, CNA a adoptat și emis Recomandarea nr. 6/2019 și Recomandarea nr. 16/2019.

Recomandare difuzare spot audio

Recomandare difuzare spot video

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact