INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Reguli de comportare în caz de cutremur

REGULI DE PREGĂTIRE ANTISEISMICĂ, PROTECŢIE, COMPORTARE ŞI

ACŢIUNE A POPULAŢIEI ÎN CAZ DE CUTREMUR

Astăzi, 4 martie 2022, se împlinesc 45 de ani de la cutremurul din 1977, tragedie în urma căreia au murit peste 1578 de persoane, dintre care 90% în București. Cutremurul este un hazard natural care nu poate fi influențat, în timp ce riscul poate fi controlat prin adoptarea măsurilor corespunzătoare înainte, pe timpul și după producerea unui cutremur.

Este recomandat să avem o conduită preventivă și să adoptăm, din timp, anumite măsuri în scopul diminuării consecințelor unui potențial cutremur:

În locuință:

  • nu se vor efectua modificări constructive fără avizul de specialitate (extinderi sau reduceri ale unor spații). Aceste lucrări pot afecta structura de rezistență a clădirii.
  • nu se vor monta obiecte grele (antene, instalații de ventilație sau climatizare) pe elemente structurale sau nestructurale ale clădirii, dacă acestea afectează rezistența construcției.
  • nu se vor amplasa obiecte grele pe piesele de mobilier, la înălțime.

Familia:

  • fiecare familie trebuie să aibă un “Plan de urgență”în caz de cutremur.
  • trebuie stabilite următoarele aspecte: din ce tip de structură este realizată locuința, dacă va oscila mai mult sau mai puțin la cutremur, unde există pereți despărțitori și pereți de rezistență, tencuieli groase și ornamente care pot cădea, mobilier suprapus de care trebuie să se ferească și trebuie fixat pe structură, ce surse de incendiu există (aragaz, sobă);
  • trebuie cunoscută amplasarea comutatoarelor, siguranțelor, robinetelor generale și locale pentru electricitate, apă și gaze și modul lor de manevrare, astfel încât la nevoie să poată acționa cu operativitate.
  • pe site-ul Campaniei de informare preventivă “Nu tremur la cutremur” puteti descărca o listă cu ajutorul căreia să verificați nivelul de siguranță al locuinței în caz de cutremur: https://nutremurlacutremur.ro/index_htm_files/checklist.pdf

Rezerva de urgență:

În cazul în care, după un seism, sunteți nevoiți să părăsiți locuința, vă recomandăm să vă pregătiți, din timp, o rezervă pentru situații de urgență. Această rezervă pentru situații de urgență trebuie să conțină obiecte care v-ar putea ajuta pentru trei-cinci zile:

  • apă (minim 4 litri);
  • alimente ușoare și neperisabile: biscuiți, batoane energizante etc;
  • trusă de prim ajutor (după caz, medicamente pentru boli cronice: diabet, hipertensiune arterială etc.);
  • pătură;
  • aparat radio cu baterii;
  • lanternă;
  • baterii de rezervă;
  • fluier;
  • articole de igienă personală: săpun, pastă și periuță de dinți, hârtie igenică;
  • agendă cu numere de telefon importante;
  • documente;
  • mai multe detalii cu privire la conținutul acestui rucsac pentru situații de urgență, regăsți accesând următorul link: https://nutremurlacutremur.ro/index_htm_files/kitt1.pdf

Totodată, un aspect important în pregătirea în caz de cutremur îl constituie identificarea  particularităţilor localităţii în care locuim și/sau ne desfășurăm activitatea, a cartierului şi împrejurimilor locuinţei, ale drumului pe care ne deplasăm zilnic la serviciu, şcoală sau cumpărături, având în vedere pericolele potențiale:

  • căderea unor elemente de construcţie nestructurale (ziduri, cărămizi, tencuieli, placaje, ornamente, coşuri de fum, cornişe, parapeţi );
  • spargerea şi căderea unor geamuri, în special la clădirile înalte;
  • căderea unor obiecte, mobilier etc.;
  • căderea unor stâlpi şi linii electrice;
  • incendii rezultând din scurtcircuite electrice, conducte de gaz rupte, răsturnarea unor instalaţii de gătit şi încălzit etc.;

 

              Ce trebuie să facem în timpul unui cutremur și

cum ne putem proteja în funcție de locul în care ne surprinde cutremurul?

               De cele mai multe ori panica sau lipsa unei reacții adecvate în caz de urgență amplifică consecințele situațiilor de urgență. Întrucât mişcarea seismică este un eveniment imprevizibil, apărut de regulă prin surprindere, este necesar să cunoaştem bine modul şi locurile care pot asigura protecţie în toate împrejurările: acasă, la serviciu, în locurile publice, în mijloacele de transport etc. Acestea, cu atât mai mult cu cât timpul pe care îl avem la dispoziţie pentru realizarea unei oarecare protecţii este foarte scurt. Ce facem dacă cutremurul ne surprinde:

În locuință:

  • dacă vă aflați în locuință și se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul!
  • protejați-vă sub tocul ușii, sub o grindă sau langă un perete interior de rezistență;
  • îndepărtați-vă de ferestre, pereții exterior sau obiecte care vă pot vătăma!
  • închideți sursele de foc!

Pe stradă:

  • dacă vă aflați în apropierea unei clădiri și se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul!
  • pe cât posibil, îndepărtați-vă de clădiri, stâlpi de electricitate, copaci sau alte obiecte care, prin cădere, v-ar putea vătăma.

La serviciu:

  • dacă vă aflați în interiorul unei clădiri și se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul!
  • îndepărtați-vă de ferestre, pereți exteriori sau obiecte grele;
  • protejați-vă sub o piesă de mobilier solidă, sub o grindă de rezistență sau sub tocul ușii;
  • personalul tehnic va acționa conform procedurilor stabilite;
  • nu părăsiți încăperea, nu fugiți pe scări! Nu folosiți liftul!

Centre comerciale:

  • dacă vă aflați în spații comerciale și se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul!
  • protejați-vă sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistență;
  • îndepărtați-vă de ferestre, rafturi cu mărfuri, pereții exteriori sau obiecte care vă pot vătăma;
  • nu ieșiți și nu fugiți pe scări!
  • ieșirea din clădire se va face după terminarea cutremurului și verificarea căilor de evacuare.

Într-un loc public cu aglomerări de persoane:

  • dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, cinematograf, biserici, stadion, săli de şedinţe) nu alergaţi către ieşire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm şi liniştiţi-vă vecinii de pe rând.

La școală:

  • dacă vă aflați la școala și se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul!
  • protejați-vă sub pupitre;
  • adoptați o poziție ghemuit, acoperit și susținut de un obiect solid;
  • îndepărtați-vă de ferestre, pereții exteriori sau obiecte care vă pot vătăma;
  • cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
  • evacuarea se va face după terminarea cutremurului și verificarea căilor de evacuare.

În autoturism:

  • dacă seismul vă surprinde în autoturism, opriţi-vă cât puteţi de repede intr-un loc deschis, evitând clădirile prea apropiate de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene şi staţi înăuntru. Feriţi-vă de firele de curent electric căzute.

Într-un mijloc de transport în comun sau în tren:

  • dacă sunteţi într-un mijloc de transport în comun sau în tren, staţi pe locul dumneavoastră până se termină mişcarea seismică. Conducătorul trebuie să oprească şi sa deschidă uşi1e, dar nu este indicat să vă îmbulziţi la coborâre sau să spargeţi ferestrele.

În metrou:

  • în metrou, păstraţi-vă calmul şi ascultaţi recomandările personalului trenului, dacă acesta s-a oprit între staţii în tunel, fără a părăsi vagoanele.

Ce trebuie să facem după un cutremur?

                 Evacuarea din clădiri:

  • clădirile trebuie părăsite calm, fără a lua lucruri inutile, iar drumul spre ieşire trebuie verificat cu grijă, pentru a evita expunerea la pericole;
  • pentru orice eventualitate, trebuie prevenită rănirea provocată de căderea unor tencuieli, cărămizi, etc. la ieşirea din clădire, utilizând o cască de protecţie sau, în lipsa acesteia, un scaun (taburet) ori alt obiect protector (geantă, ghiozdan, cărţi groase etc.);
  • dacă la ieşire uşile sunt blocate, trebuie să se acţioneze fără panică pentru deblocarea acestora. Dacă uşile nu pot fi deblocate, se recomandă spargerea geamului, curăţirea ramei şi a zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază etc. şi evacuarea prin golul astfel creat.

Persoanele rănite:

  • în cazul în care, în urma unui cutremur sunt persoane rănite, acestea trebuie să fie eliberate din locurile unde au rămas prinse şi să li se acorde primul ajutor;
  • răniţii grav nu trebuie mişcaţi decât dacă sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze, până la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat. În caz contrar, starea răniţilor ar putea fi agravată de manevrarea necorespunzătoare.
  • persoanele în putere trebuie să se îngrijească de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor şi să acorde tot sprijinul echipelor de salvare.

Utilizarea telefoanelor:

  • telefonul nu trebuie utilizat decât pentru apeluri către serviciile de urgenţă, în cazuri justificate, pentru a nu bloca circuitele telefonice.

Verificarea instalațiilor:

  • pentru a preîntâmpina eventuale dezastre cauzate de cutremure, trebuie verificată starea instalaţiilor electrice, de gaze, apă, canalizare. În cazul în care se constată avarii, trebuie închisă alimentarea locală sau generală şi anunţată unitatea de specialitate pentru intervenţie. De asemenea, nu trebuie folosit focul.
  • dacă se constată că în ascensor sunt persoane blocate, operaţiunea de evacuare este dificilă şi nu există un alt pericol imediat (incendiu, scurgere de gaze, inundaţie etc.), încercaţi să calmaţi persoanele şi adresaţi-vă unei firme specializate sau serviciilor de urgenţă, intervenind numai cu specialişti şi unelte necesare, cu grija de a nu provoca deplasarea cabinei sau căderea în gol a vreunei persoane.

Persoanele rămase blocate:

  • experienţa cutremurelor precedente a dovedit că este util ca oamenii să aibă cunoştinţe necesare supravieţuirii până la intervenţia echipelor de salvare, în cazul unei situaţii extreme în care, de exemplu, aceştia sunt surprinşi sub dărâmături, mobilier răsturnat sau într-o cameră/incintă (ascensor) blocată, prin înţepenirea uşilor sau din alte cauze.
  • o variantă clasică de comunicare cu personalul specializat care intervine pentru deblocare şi salvare, este să se bată, la intervale regulate, cu un obiect tare în conducte învecinate sau în pereţii incintei, până la stabilirea unui contact verbal între victimă şi salvatori.
  • persoanele aflate în astfel de situaţii de criză trebuie să evite contorizarea timpului scurs până la salvare, deoarece, în astfel de condiţii, deşi timpul pare nesfârşit, corpul uman îşi mobilizează resurse nebănuite pentru a trece peste o perioadă critică. În acest mod se explică rezistenţa de sute de ore în condiţii de blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile.

Informațiile oficiale:

  • nu trebuie luate în considerare zvonurile care apar frecvent imediat după seisme, chiar dacă aparent sunt vehiculate de aşa-zişi specialişti. Trebuie urmărite anunţurile făcute de autorităţile publice prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune naţionale şi sfaturile de acţiune imediată ale serviciilor de urgenţă.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

COMUNICAT COMPORTAMENT ÎN CAZ DE CUTREMUR

 

f
 
 

Contact