INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Coronavirus – situația în data de 21 martie

COMUNICAT DE PRESĂ

INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

21.03.2020

La data prezentului comunicat, la nivelul municipiului București, în spațiile de carantină instituționalizată, sunt cazate 573 de persoane.

Aducem la cunoștința cetățenilor că a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr. 28 din 18 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 228 din 20.03.2020.

Potrivit actului normativ mai sus menționat, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 326 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Falsul in declaraţii

Art. 326. – (1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută serveşte la producerea acelei consecințe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Fapta prevazută la alin. (1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

2. Articolul 352 se modifică și va avea următorul cuprins:

Zadarnicirea combaterii bolilor

(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu inchisoare de la unu la 5 ani. (3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoanã care ştie cã suferă de această boalã se pedepseşte cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitãrii unor drepturi.

(4) Dacă fapta prevãzutã în alin. (2) este sãvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendã.

(5) Dacã prin faptele prevãzute în alin. (1) și (2) s-a produs vãtãmarea corporalã a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitãrii unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(8) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (3) se pedepseşte.

(9) Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecţiei sau contaminării.”

3. După articolul 352 se introduce un nou articol, articolul 352′, cu următorul cuprins:

,,Omisiunea declarării unor informații

Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care acestea işi desfăşoară activitatea unele informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Aducem la cunoștința cetățenilor că în Monitorul Oficial al României Partea I, Nr. 229/ 20.03.2020,
a fost publicat Ordinul nr.50 din 20 martie 2020, emis de ministrul afacerilor interne.

Ordinul reglementeazã stabilirea unor măsuri organizatorice necesare pentru respectarea izolării la domiciliu, carantinării şi internãrii.

Astfel, potrivit art. 1. – Pe durata stãrii de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 Poliția Română și Jandarmeria Română, prin structurile teritoriale din subordine, precum și poliția localã organizeazã în comun, sub coordonarea Poliției Române, dispozitive specifice pentru verificarea, la fiecare adresã/unitate sanitarã, a respectării obligației persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate de a nu pārăsi locația în care sunt plasate.

Art 2. – Direcțiile de sănãtate publică și conducătorii autoritãților administrației publice locale sprijinã instituţiile prevãzute la art. 1 la solicitarea acestora, inclusiv prin transmiterea, în dinamică, a datelor de identificare și adreselor la care persoanele sunt izolate la domiciliu, carantinate sau internate cãtre inspectoratele județene de poliție/Direcția Generală de Poliție a Municipiului Bucureşti.

Art. 3. – Poliția de Frontieră Românã, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate desfasoarã activitãți specifice potrivit competenţelor, la solicitarea și în sprijinul instituţiilor prevăzute la art. 1, în cazul nerespectãrii mãsurilor de izolare la domiciliu, carantinare sau internare.

Art. 4.- Inspectoratele județene de poliţie/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti centralizeazã și raportează, zilnic, prin centrele județene de coordonare și conducere a intervenţiei, respectiv al municipiului Bucureşti, la Centrul National de Coordonare și Conducere a Intervenției efectivele, mijloacele angrenate și rezultatele verificãrilor efectuate.
Facem precizarea că pentru gestionarea unitară și eficientă a tuturor acțiunilor pentru combatarea infecției, vor fi sancționate de îndată, conform regulilor de procedură prevăzute de lege, abaterile/încălcările prevederilor legale cu incidență în materie. Astfel, la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sunt înregistrate 7 dosare penale în care sunt cercetate 20 de persoane.
Având în vedere situația de fapt, vă recomandăm să aveți o conduită socială responsabilă în prevenirea răspândirii noului coronavirus, să evitați aglomerația, deplasările inutile, reuniunile și respectați normele de igienă.

Să fim responsabili, stă în puterea noastră, a tuturor!

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact