Evaluarea ISUBIF în anul 2019
Instituția noastră a desfășurat astăzi, 05.02.2020, evaluarea activităților din anul precedent. La eveniment au participat inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul general de brigadă Dan Paul IAMANDI, subprefectul municipiului București, doamna Nicoleta Matilda GOLEAC, prefectul județului Ilfov, domnul Daniel Tudorel ZAMFIR, Președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Ilfov, domnul Rizia Tudorache, precum și reprezentanți ai instituțiilor care fac parte din Comitetele pentru Situații de Urgență București – Ilfov.
Potrivit datelor statistice, instituția noastră a gestionat 108.227 situații de urgență, aproximativ 21% din numărul total înregistrat la nivel național (91168 în București și 16538 în Ilfov). Dintre acestea, 80233 au fost intervenții SMURD, 2289 incendii și 2678 intervenții pentru descarcerare.
Pe durata intervențiilor au fost salvate 86647 de persoane. 57% din victimele rezultate în urma incendiilor au fost înregistrate în intervalul orar 07:00-19:00, iar restul de 43% în intervalul 19:00-07:00. În ceea ce privește numărul de apeluri 112 preluate de dispecerii ISU B-IF, se remarcă o creștere cu 19% față de anul anterior, media zilnică a apelurilor preluate fiind de 988/zi.
Acest moment de bilanț reflectă rezultatele obținute de organizație ca un tot unitar, fără a pierde din vedere meritele fiecărui angajat în parte, motiv pentru care le mulțumim tuturor pompierilor ISUBIF pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă.