INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Incendiu la o sală de evenimente din Otopeni

BULETIN INFORMATIV

Intervenție pentru stingerea unui incendiu la o sală de evenimente din Otopeni

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a intervenit astăzi, 28 iulie 2020, pentru stingerea unui incendiu, care se manifesta la o sală de evenimente din orașul Otopeni,  județul Ilfov.

La momentul ajungerii primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta în interiorul și la acoperișul clădirii, cu degajări mari de fum.

Ca primă măsură de limitare a efectelor incendiului, echipajele de intervenție au realizat un dispozitiv de stingere pe trei dintre laturile complexului.

Suprafața totală afectată de incendiu a fost de aproximativ 2000 mp.

Incendiul a fost localizat după aproximativ o oră, iar două autospeciale cu apă și spumă au rămas la locul intervenției pentru supravegherea zonei.

În momentul izbucnirii incendiului, în clădire nu se desfășurau activități cu publicul.

Pentru gestionarea situației de urgență au acționat 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru intervenție  și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD, iar în urma acestui eveniment nu au fost persoane rănite.

 Buletin informativ incendiu cladire Ambasador Otopeni

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact