Incendiu vagoane de tren
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a intervenit în cursul zilei de luni, 13.07.2020, pentru stingerea unui incendiu produs la două vagoane de tren dezafectate, garate în proximitatea haltei Prunaru din sectorul 1 al capitalei.
La momentul ajungerii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, fiind afectat în totalitate un vagon, cu propagare parțială la cel de-al doilea.
Pentru limitarea extinderii incendiului la celelalte vagoane învecinate și pentru a facilita intervenția echipajelor de stingere a fost necesară decuplarea vagoanelor neafectate și îndepărtarea acestora din zona de manifestare a incendiului.
Pentru gestionarea situației de urgență au acționat șase autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru descarcerare.
Ca urmare a evenimentului produs, nu au fost persoane rănite. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 150 mp și a fost lichidat în aproximativ două ore.