INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Intervenție în oraș Pantelimon

BULETIN INFORMATIV

Intervenție complexă pentru stingerea unui incendiu în oraș Pantelimon

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a intervenit în cursul nopții de miercuri, 18.12.2019, pentru stingerea unui incendiu, produs la o hală din orașul Pantelimon, în care se găseau utilaje pentru prelucrare și tăiere.

Ca urmare a evaluării situației la fața locului, din care rezulta pericolul iminent de extindere a incendiului la un depozit de anvelope, având suprafața de aproximativ 3500 mp, comandantul intervenției a dispus măsuri pentru suplimentarea progresivă a dispozitivului de intervenție, pentru stingerea incendiului și protejarea vecinătăților.

Pentru gestionarea situației de urgență au acționat nouă autospeciale de stingere, echipaje pentru acordarea primului ajutor calificat, pentru descarcerare și alte resurse logistice necesare. Incendiul a fost stins după aproximativ trei ore.

Totodată, din cauza degajărilor mari de fum, au fost luate măsuri pentru efectuarea unei verificări a nivelului de toxicitate din aer, de către un echipaj din cadrul Secției de Protecție CBRN, în urma căruia nu au rezultat depășiri ale valorilor normale.

În intervalul 18-19.12.2019, pe durata unei ture de serviciu de 24 de ore, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a intervenit în 369 situații de urgență. În afara evenimentului mai sus menționat, au fost gestionate alte două situații complexe: accident rutier produs în localitatea Balotești, în care au fost implicate patru autoturisme, respectiv o schelă parțial desprinsă de pe fațada blocului, care în cădere a avariat un autoturism, în bulevardul Calea Moșilor, la care au acționat pompierii Detașamentului Special de Salvatori.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Buletin informativ incendiu hală în oras Pantelimon

19.12.2019

 

f
 
 

Contact