INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Intervenții și misiuni 05.01-06.01.2021

În perioada 05.12.2020, ora 06:00 – 06.01.2020, ora 06:00, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov au intervenit pentru gestionarea a 319 situații de urgență, produse în municipiul București și în județul Ilfov.

Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 291. În perioada menționată am intervenit pentru stingerea a șapte incendii și pentru soluționarea altor 21 solicitări (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții etc), respectiv 116 cazuri în care au fost implicate persoane infectate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).

O situație mai deosebită a fost reprezentată de intervenția din strada Părului, Dobroești-Fundeni, unde s-a produs un incendiu, la un apartament aflat la mansardă, care se manifesta cu mari degajări de fum. La fața locului s-au constituit echipe de căutare-salvare a persoanelor surprinse ]n interior, cărora le-a pătruns fumul în apartamente. Au fost evacuate trei persoane, iar cinci persoane s-au autoevacuat. Din fericire nu a fost necesară transportarea niciunei persoane la spital.

La fața locului am intervenit cu nouă autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, trei autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime și Grupul Special de Salvatori.

Tot în această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ, împreună cu reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control, au desfășurat o serie de activități specifice pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, astfel: cinci controale de prevenire, cinci informări preventive, șase verificări la operatorii economici și trei la persoanele fizice. În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale în cuantum de 7500 lei.

Totodată, reamintim că a fost operaționalizată platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, care poate fi accesată la acest link: https://vaccinare-covid.gov.ro/

Buletin informativ intervenții 05-06 ianuarie 2021 ISUBIF

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact