INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Intervenții și misiuni în perioada 04-05.05.2021

BULETIN INFORMATIV

 

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 04.05-05.05.2021

 

În perioada 04.05.2021, ora 06:00 – 05.05.2021, ora 06:00, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov au intervenit pentru gestionarea a 347 situații de urgență, produse în municipiul București și în județul Ilfov.

Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 300. În perioada menționată s-a intervenit pentru stingerea a 11 incendii și pentru soluționarea altor 36 de solicitări (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții etc.), respectiv 47 de cazuri în care au fost implicate persoane infectate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).

Pompierii ISU B-IF au intervenit miercuri, 05.05.2021, în jurul orei 02.00, pentru stingerea unui incendiu produs la o vulcanizare situată în Splaiul Independenței. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență pe o suprafață de aproximativ 200-250 mp, pe toată suprafața clădirii, cu posibilități de propagare la clădirile învecinate. Datorită măsurilor prompte întreprinse de pompieri, incendiul a fost localizat în cel mai scurt timp, în limitele găsite. În urma evenimentului, un bărbat în vârstă de 47 de ani a suferit arsuri la nivelul brațelor și a avut nevoie de asistența echipajului SMURD prezent la locul intevenției. Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la spital. Pentru gestionarea situației de urgență, s-a intervenit cu opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, două echipaje SMURD și o autospecială de descarcerare.

Totodată, reamintim că a fost operaționalizată platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, care poate fi accesată la acest link: https://vaccinare-covid.gov.ro/

 

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Buletin-informativ-intervenții-04.05-05.05.2021-ISUBIF

f
 
 

Contact