INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Intervenții și misiuni în perioada 07-08.02.2024

BULETIN INFORMATIV

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 07.02.2024 – 08.02.2024

 

În perioada 07.02.2024, ora 06:00 – 08.02.2024, ora 06:00, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 382 de situații de urgență produse în municipiul București și județul Ilfov.

Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 319. În perioada menționată s-a intervenit pentru stingerea a 10 incendii și pentru soluționarea altor 53 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții, etc.).

În dimineața zilei de astăzi, 08.02.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la nivelul balconului unui apartament, situat pe strada Nicolae Caramfil din sectorul 1 al Capitalei. Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări de fum. Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate șase controale de prevenire. În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 33 de sancțiuni în cuantum de 154.500 lei.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

f
 
 

Contact