Intervenții și misiuni în perioada 07 – 08.12.2023
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 07 – 08.12.2023
În perioada 07.12.2023, ora 06:00 – 08.11.2023, ora 06:00, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 426 de situații de urgență produse în municipiul București și județul Ilfov.
Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 321. În perioada menționată s-a intervenit pentru stingerea a șase incendii și pentru soluționarea altor 99 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții, etc.).
Ieri, 07.12.2023, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o hală, situată pe șoseaua Berceni din sectorul 4 al Capitalei. Incendiul s-a manifestat la o stivă de materiale lemnoase, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Pentru gestionarea situației de urgență s-a intervenit cu 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
În contextul scăderii temperaturilor, în vederea prevenirii incendiilor la locuințe, vă reamintim principalele reguli și măsuri pe care trebuie să le respectați în sezonul rece:
- lucrările de întreținere, revizii și reparații la instalațiile și aparatele electrice se execută numai de către personal calificat și autorizat;
- aparatele electrice sub tensiune trebuie supravegheate permanent și nu se vor lăsa la îndemâna copiilor;
- verificați, curățați și reparați, sobele și coșurile de fum;
- izolați termic coșurile de fum față de elementele combustibile ale acoperișului (grinzi, astereală etc);
- nu utilizați aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecție cu defecțiuni sau improvizații;
- nu suprasolicitați rețelele electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;
- supravegheați aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reșou, radiator și altele asemenea;
- nu amplasați produsele, materialele și substanțele combustibile în apropierea surselor de căldură;
- nu utilizați reșouri, aparate de călcat, aeroterme electrice improvizate și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;
- nu se recomandă folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau neizolate corespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor.
În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate nouă controale de prevenire. În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 37 de sancțiuni în cuantum de 55.000 lei.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE