Intervenții și misiuni în perioada 08-09.02.2024
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 08.02.2024 – 09.02.2024
În perioada 08.02.2024, ora 06:00 – 09.02.2024, ora 06:00, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 366 situații de urgență produse în municipiul București și județul Ilfov.
Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 312. În perioada menționată s-a intervenit pentru stingerea a 11 incendii și pentru soluționarea altor 43 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții, etc.).
În cursul zilei de ieri 08.02.2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la vegetație uscată, pe suprafața Parcului Național Văcărești. Din cauza vântului puternic, la momentul ajungerii primelor echipaje, incendiul se manifesta la mai multe focare, cu dezvoltare și propagare rapidă pe mai multe direcții. În mod progresiv, către locul intervenției au fost direcționate 12 autospeciale de intervenție cu apă și spumă. În zona centrală, greu accesibilă, flăcările atingeau aproximativ 4-5 metri înălțime, pe fondul existenței unei mari cantități de resturi vegetale. Incendiul a fost lichidat după aproximativ 7 ore, iar pe durata intervenției nu au fost persoane rănite.
Având în vedere pericolul real pe care îl reprezintă arderea necontrolată a vegetației uscate atât pentru viață, cât și pentru bunurile oamenilor, vă amintim că incendierea vegetației uscate este interzisă și vă recomandăm:
- nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc, respectiv 10 m față de materiale combustibile: lemn, hârtie, textile, bitum etc, fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
- nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
- restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu;
- nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete).
Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Pentru informații complete privind măsurile și regulile de comportare specifice tipurilor de risc accesați https://fiipregatit.ro/
În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate șapte controale de prevenire și trei informări preventive. În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 24 de sancțiuni în cuantum de 171.000lei.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE