INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Intervenții și misiuni în perioada 10.09 – 11.09.2024

BULETIN INFORMATIV

 

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 10 – 11.09.2024

 

În perioada 10.09.2024, ora 06:00 – 11.09.2024, ora 06:00, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 364 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.

Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 297. În perioada menționată am intervenit pentru stingerea a 19 incendii și pentru soluționarea altor 48 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții, etc.).

Ieri, 10.09.2024, s-au produs mai multe incendii de vegetație uscată, astfel:

  • În jurul orei 09:20, am intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la vegetație uscată, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din setorul 4 al Capitalei. Incendiul s-a manifestat la vegetație uscată, pe o suprafață totală de aproximativ 600 mp. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
  • În jurul orei 12:10, am intervenit pentru stingerea unui alt incendiu produs la vegetație uscată care s-a produs în Comuna Dascălu, județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 15.000 mp. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat rapid în limitele găsite, astfel evitându-se propagarea acestuia. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
  • În jurul orei 14:00, am intervenit pentru stingerea unui incendiu de gunoi menajer care s-a produs în Șoseaua Giurgiului, județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta la patru focare pe o suprafață de aproximativ 10.000 mp. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat rapid în limitele găsite, astfel evitându-se propagarea acestuia la vecinătăți. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă.

În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate șapte controale de prevenire. În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 26 de sancțiuni.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

f
 
 

Contact