INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Intervenții și misiuni în perioada 12.11 – 13.11.2024

BULETIN INFORMATIV

 

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 12 – 13.11.2024

 

În perioada 12.11.2024 – 13.11.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 325 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.

Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 257. În perioada menționată am intervenit pentru stingerea a 10 incendii și pentru soluționarea altor 58 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții, etc.).

În cursul zilei de ieri, 12.11.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs între trei autovehicule pe Șoseaua Pantelimon din sectorul 2 al Capitalei. Ca urmare a incidentului, o persoană ce se afla  încarcerată într-unul dintre autoturisme, a fost extrasă și asistată medical la fața locului, ulterior fiind transportată la spital. Am intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și în sprijin, o ambulanță SABIF.

În contextul scăderii temperaturilor, în vederea prevenirii incendiilor la locuințe, vă reamintim principalele reguli și măsuri pe care trebuie să le respectați în sezonul rece:

  • lucrările de întreținere, revizii și reparații la instalațiile și aparatele electrice se execută numai de către personal calificat și autorizat;
  • aparatele electrice sub tensiune trebuie supravegheate permanent și nu se vor lăsa la îndemâna copiilor;
  • verificați, curățați și reparați, sobele și coșurile de fum;
  • izolați termic coșurile de fum față de elementele combustibile ale acoperișului (grinzi, astereală etc);
  • nu utilizați aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecție cu defecțiuni sau improvizații;
  • nu suprasolicitați rețelele electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;
  • supravegheați aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reșou, radiator și altele asemenea;
  • nu amplasați produsele, materialele și substanțele combustibile în apropierea surselor de căldură;
  • nu utilizați reșouri, aparate de călcat, aeroterme electrice improvizate și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;
  • nu se recomandă folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau neizolate corespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor.

În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. A fost efectuate două controale de prevenire și o informare preventivă. În urma acțiunii desfășurate au fost aplicate 26 de sancțiuni în cuantum de 57.500 lei.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

f
 
 

Contact