Intervenții și misiuni în perioada 19.11 – 20.11.2024
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 19 – 20.11.2024
În perioada 19.11.2024 – 20.11.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 355 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.
Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 311. În perioada menționată am intervenit pentru stingerea a zece incendii și pentru soluționarea altor 34 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții, etc.).
În cursul zilei de ieri, 19.11.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs între două autovehicule pe strada Industriilor din Chiajna, Ilfov. Ca urmare a incidentului, șase persoane au fost implicate dintre care patru au necesitat îngrijiri medicale și transport la spital. Am intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și patru echipaje SMURD.
În contextul scăderii temperaturilor, în vederea prevenirii incendiilor la locuințe, vă reamintim principalele reguli și măsuri pe care trebuie să le respectați în sezonul rece:
- lucrările de întreținere, revizii și reparații la instalațiile și aparatele electrice se execută numai de către personal calificat și autorizat;
- aparatele electrice sub tensiune trebuie supravegheate permanent și nu se vor lăsa la îndemâna copiilor;
- verificați, curățați și reparați, sobele și coșurile de fum;
- izolați termic coșurile de fum față de elementele combustibile ale acoperișului (grinzi, astereală etc);
- nu utilizați aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecție cu defecțiuni sau improvizații;
- nu suprasolicitați rețelele electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;
- supravegheați aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reșou, radiator și altele asemenea;
- nu amplasați produsele, materialele și substanțele combustibile în apropierea surselor de căldură;
- nu utilizați reșouri, aparate de călcat, aeroterme electrice improvizate și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;
- nu se recomandă folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau neizolate corespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE