INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Intervenții și misiuni în perioada 17.09 – 18.09.2024

BULETIN INFORMATIV

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 17 – 18.09.2024

În perioada 17.09.2024, ora 06:00 – 18.09.2024, ora 06:00, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 345 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.

Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 286. În perioada menționată am intervenit pentru stingerea a 12 incendii și pentru soluționarea altor 47 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții, etc.).

În după-amiaza zilei de ieri, 17.09.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs între trei autoturisme, pe DN 4, în zona localității Glina din județul Ilfov. În accident au fost implicate patru persoane. Una dintre acestea, bărbat în vârstă de 70 de ani, a fost declarată decedată la locul accidentului, iar celelalte trei au fost transportate la spital de către echipajele medicale. Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și elicopterul SMURD.

În această dimineață, 18.09.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe strada Constantin Istrati din sectorul 4 al Capitalei, unde un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a acorșat un stâlp. La momentul sosirii primelor echipaje de pompieri, victima era încarcerată, prezentând multiple traumatisme. A fost extrasă, i s-a acordat primul ajutor, ulterior a fost transportată la spital în stare de inconștiență.

Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD.

În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate cinci controale de prevenire. În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 37 de sancțiuni în cuantum de 53.000 lei.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

f
 
 

Contact