INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Intervenții și misiuni în perioada 21-22.12.2023

BULETIN INFORMATIV

 

Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 21 – 22.12.2023

 

În perioada 21.12.2023, ora 06:00 – 22.12.2023, ora 06:00, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 401 situații de urgență produse în municipiul București și județul Ilfov.

Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 332. În perioada menționată s-a intervenit pentru stingerea a nouă incendii și pentru soluționarea altor 60 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții etc.).

Ieri, 21.12.2023, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament, situat pe Șoseaua Ștefan cel Mare din sectorul 2 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje de pompieri s-a constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă în balcon și într-una din camerele apartamentului, acesta a fost localizat și lichidat rapid în limitele găsite, astfel evitându-se propagarea la întreaga locuință. În urma evenimentului, o persoană expusă ușor la fum a fost asistată de către echipajul medical, fără a fi transportată la spital. Pentru gestionarea situației de urgență s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.

În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate cinci controale de prevenire și două informări preventive. În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 26 de sancțiuni în cuantum de 50.500 lei.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

f
 
 

Contact