Intervenții și misiuni în perioada 31.12.2021-03.01.2022
BULETIN INFORMATIV
Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 31.12.2021 – 03.01.2022
În perioada 31.12.2021, ora 06:00 – 03.01.2022, ora 06:00, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 851 situații de urgență produse în municipiul București și în județul Ilfov.
Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 685. În perioada menționată s-a intervenit pentru stingerea a 33 de incendii și pentru soluționarea altor 133 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții etc.), respectiv 42 cazuri în care au fost implicate persoane infectate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).
În data de 31.12.2021, pompierii ISU B-IF au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru salvare și stingere de la înălțime, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească situată în strada Eclipsei, Popești-Leordeni, județul Ilfov. La fața locului, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă, pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați. Datorită intervenției prompte a pompierilor militari, incendiul a fost localizat și lichidat rapid, în limitele găsite. În urma evenimentului nu au existat victime.
Tot în această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ, împreună cu reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control, au desfășurat o serie de activități specifice pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus astfel: un control de prevenire și 164 verificări la persoane carantinate (SARS-CoV-2). În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale.
A fi pregătit înseamnă a reduce panica și anxietatea care însoțesc și agravează, de cele mai multe ori, situațiile de urgență. Cunoștințele privind regulile și măsurile de prevenire și de comportare în situații de urgență pot fi, în anumite situații, adevărate salvatoare de vieți.
Vă reamintim câteva dintre regulile și măsurile pe care trebuie să le respecați în caz de incendiu:
- comportați-vă cu calm, nu vă panicați;
- apelați numarul de urgență 112, furnizați date despre identitatea dumneavoastră, număr de telefon, adresa, eventuale puncte de reper și indicii despre natura incendiului;
- prin încaperile cu fum dens deplasati-vă târâș sau aplecați;
- strigați victimele (copiii, de regulă, se ascund sub paturi, în dulapuri etc.) gasiți-i și salvați-i;
- dacă vi se aprinde îmbracămintea nu fugiți, culcați-vă pe pământ și rostogoliți-vă;
- asupra persoanelor cărora li s-a aprins îmbrăcamintea, puneți o pătură sau orice altceva care îi pot acoperi etanș;
- în cazul stingerii incendiului folosiți stingătoare, apă, nisip, pământ etc.;
- la incendiile ce afectează instalațiile electrice, se intervine numai după întreruperea sursei de energie.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE