Măsuri dispuse după incendiul din club Bamboo
Începând cu ora 16, la incendiul produs la clubul Bamboo vor rămâne în supraveghere patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru descarcerare și un autocamion cu echipamente pentru iluminarea zonei.
Ca urmare a evaluării efectuate de specialiști ai Inspectoratului de Stat în Construcții s-a stabilit că structura de rezistență a clădirii este grav afectată, fapt ce determină limitarea accesului pompierilor în interiorul clubului.