INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Ziua aniversară a pompierilor ISUBIF

BULETIN INFORMATIV

Ziua aniversară a pompierilor militari bucureșteni

Astăzi, 18 august 2020, aniversăm 176 de ani de la înființarea primei formațiuni de pompieri militari în București, sub denumirea „Roata de Pompieri București”.

În perioada 1842 – 1844, domnitorul Țării Românești, Gheorghe Dimitrie Bibescu a creat o unitate militară pentru ajutorul populației și protejarea acesteia în lupta cu focul,  necesitatea acestui serviciu fiind justificată de incendiile zilnice care se soldau cu pagube semnificative.

Proiectul de organizare al acestui serviciu public a fost pus în dezbaterea Adunării Obștești la data de 8 ianuarie 1844. Astfel, în urma analizei și modificărilor aduse proiectului inițial, în data de 18 august 1844 este semnat actul de înființare a primei formațiuni de pompieri militari bucureșteni.

În prezent, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov gestionează aproximativ 20% din numărul total de situații de urgență înregistrate la nivel național.

Ziua de 18 august a devenit ziua în care cetățenii municipiului București și județului Ilfov îşi sărbătoresc salvatorii. Tuturor pompierilor ISU B-IF, care zi de zi își pun viața în pericol, le mulțumim și le urăm mult succes pentru îndeplinirea misiunilor.

La mulți ani!

Buletin informativ Ziua aniversara ISUBIF

 
 

Contact