INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Ziua Detașamentului de Pompieri „Mihai Vodă”

Într-o locație încărcată de istorie, în curtea primei unități de pompieri din capitală, astăzi am sărbătorit ziua aniversară a Detașamentului de Pompieri Mihai Vodă.
Roata de Pompieri, așa cum s-a numit actuala subunitate de pompieri Mihai Vodă, a fost înființată prin Decret Domnesc la data de 18 august 1844, fiind prima unitate de pompieri din București.
Cu toate acestea, pompierii bucureșteni au intrat în intervenție la data de 01 iulie 1845.
Astăzi, la 174 de ani de la prima tură de serviciu a Detașamentului Mihai Vodă, am avut alături de noi, pe lângă cadrele active ale acestei subunități, foștii comandanți ai acesteia, cadrele rezerviste dar și pe medicul șef al UPU-SMURD Floreasca.
Tot astăzi, la ceas de sărbătoare, după 28 de ani de activitate, colegul nostru plt. adj. Constantin Marian, ne-a salutat din postura de rezervist, acesta trecând în rezervă cu drept de pensie.
Îi dorim multă sănătate și pensie lungă!
La mulți ani, Detașament Mihai Vodă!

Într-o locație încărcată de istorie, în curtea primei unități de pompieri din capitală, astăzi am sărbătorit ziua…

Publicată de ISU Bucuresti-Ilfov pe Luni, 1 iulie 2019

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact