INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALUL SPIRII” BUCUREȘTI-ILFOV

 

   Ziua SMURD București

COMUNICAT DE PRESĂ

Ziua SMURD București

 Astăzi, 15 mai 2020, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov (ISUBIF) aniversează 12 ani de la operaționalizarea SMURD în municipiul București.

Activitatea SMURD a debutat cu zece ambulanțe de tip B, pentru acordarea primului ajutor calificat, repartizate în unitățile de pompieri, astfel încât să acopere din punct de vedere operațional toate zonele Capitalei.

Totodată, a fost înființat un centru de pregătire, pentru formarea personalului şi obţinerea specializării de pompier-paramedic, pentru acordarea primului ajutor calificat.

În anul 2016, la nivelul ISUBIF a debutat programul național Salvator din pasiune, prin intermediul căruia, după cinci etape de înscrieri, peste 300 de voluntari, care au parcurs ședințe de pregătire teoretică și practică, urmate de susținerea unor examene, își desfășoară activitatea alături de pompierii profesioniști. Aceștia fac parte din echipajul ambulanțelor SMURD și participă, alături de paramedici, la intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat.

În anul 2019, întreg parcul de ambulanțe SMURD a fost înlocuit și extins, numărul echipajelor SMURD ajungând în prezent, la nivelul municipului București și al județului Ilfov, la 40 de ambulanțe pentru prim ajutor, 6 echipaje de terapie intensivă mobilă, 3 autospeciale pentru intervenția la dezastre și accidente colective, 20 echipaje de descarcerare, 7 motociclete și 6 autospeciale pentru transport personal și victime multiple.

În toată această perioadă, zilnic s-au depus eforturi considerabile pentru dezvoltarea și perfecționarea SMURD București, prin pregătirea pompierilor paramedici, a cadrelor medicale și prin diversificarea tehnicii de intervenție, iar progresul se reflectă în statisticile înregistrate în fiecare an.

12 ani de la operaționalizarea SMURD București

Astăzi aniversăm 12 ani de la apariţia SMURD în Bucureşti. În toţi aceşti ani au fost numeroase situaţii limită, pe care le-am depăşit cu succes, împreună!La mulţi ani tuturor celor care acţionează zi de zi pentru salvarea semenilor: pompieri, medici, asistenţi, rezidenţi şi voluntari!

Publicată de ISU Bucuresti-Ilfov pe Joi, 14 mai 2020

Pompier-paramedic SMURD

Adrian Curte este unul din pompierii ISUBIF, care în ultimii 12 ani a salvat multe vieţi, alături de colegii cu care face echipă, pe ambulanța SMURD.Detaşamentul Fundeni este a doua lui casă, iar astăzi, cu prilejul zilei aniversare a SMURD Bucureşti, a acceptat să ne spună ce înseamnă pentru el această profesie, devenită pasiune.

Publicată de ISU Bucuresti-Ilfov pe Vineri, 15 mai 2020

Savin Marius este un pompier-paramedic care salvează vieţi de foarte mulţi ani.În perioada pandemiei nu a mai intervenit pentru acordarea primului ajutor cu motocicleta SMURD, dar a fost implicat în gestionarea cazurilor de infectare cu Covid19.Pentru a-şi proteja familia, a dus soţia şi copilul în altă locaţie, iar el a rămas în Bucureşti, pentru a fi alături de ceilalţi colegi.

Publicată de ISU Bucuresti-Ilfov pe Sâmbătă, 16 mai 2020

Irina Iordache este voluntar al ISUBIF de 4 ani, iar în tot acest timp a participat la sute de intervenții și misiuni alături de pompierii-SMURD de la Detașamentul Grozăvești. La aniversarea celor 12 ani de SMURD în București, le mulțumim tuturor voluntarilor pentru pasiunea și implicarea de care dau dovadă pentru salvarea semenilor.Sursa: Mediafax.ro

Publicată de ISU Bucuresti-Ilfov pe Duminică, 17 mai 2020

Comunicat de presa ziua SMURD

 

 
 

Statistici interventii

Anul 2018 / 86.834
Pompieri:19.428 | SMURD: 67.406

Ianuarie 2018/ 7.689
Pompieri: 1.376 | SMURD: 6.313

Ziua precedentă/ 251
Pompieri:36 | SMURD:215

Contact